Cui nu i-ar placea sa fie erou? Am o banuiala ca multi ar sari sa-si asume acest titlu fara sa ezite macar o clipa. Cu totii ne inchipuim ca ne-ar sta bine poza pe prima pagina a unor ziare, reviste sau site-uri, langa un titlu care aduce cinste numelui care era mai mult sau mai putin anonim pana in acel moment.
Adevarata intrebare este insa, cati dintre noi meritam sa fim salvati? Daca vom fi salvati si continuam sa ne traim vietile ca si pana acum, totul a fost in zadar. Doar o risipa de timp si energie, o experienta peste am trecut cu totii fara sa invatam nimic, fara sa apreciem nimic. Degradam in pas alert, constienti sau nu, intrand in rutina zilnica fara drept de apel. Nu mai suntem ce am fost, ce credeam cand eram copii ca trebuie sa fim. Am uitat ceea ce zeci de profesori s-au zbatut sa ne invete. Au uitat si ei. Traim in nestire, majoritatea fara un scop anume, eventual unul superficial care odata atins nu rasplateste cu satisfactia asteptata pentru ca e depasit de altul si mai superficial, si tot asa.
E ciudat cum intr-o perioada in care totul evolueaza, oamenii reusesc cumva sa involueze. Efectul de turma e in floare, superficialitatea ne inveleste pe zi ce trece. “Viata buna” a capatat un cu totul alt sens acum. Oamenii nu mai au nici macar minimul de respect fata de semenii lor, au uitat sa zambeasca, au uitat sa iubeasca, au uitat sa traiasca. Cumva, undeva pe drumul vietii si-au pierdut calea. Nu se mai stie ce inseamna sa ajuti pe cineva fara a astepta nimic in schimb. Si chiar daca o faci, esti privit ciudat, poate mai primesti si o injuratura asa preventiv, “ca sigur ai avut tu un scop pentru care m-ai ajutat!”.
Avand toate astea in fata ochilor zi de zi, revin la intrebarea mea: cati dintre noi meritam sa fim salvati?
Imi amintesc un videoclip, in care mai multi oameni fugeau prin oras si lipeau niste afise pe care era desenat un semn de intrebare. O campanie excelenta, un semnal de alarma pentru omenire: “Where is the love?”.
